Tratament nevralgie intercostala
Ce este nevralgia intercostală?
Nevralgia intercostală este o patologie care se manifestă printr-o durere la nivelul nervilor care se situează între coaste. În multe situații, această patologie poate fi confundată cu durerea de inimă sau chiar cu infarctul miocardic, de aceea este foarte important să putem diferenția cele două tipuri de dureri, mai ales că ambele se manifestă în zona toracelui. Nevralgia intercostala reprezintă dureri care apar din cauza iritației, inflamației sau compresiei nervilor intercostali. De multe ori, aceasta apare după efectuarea unui efort mare sau după o intervenție chirurgicală la nivelul toracelui, prin urma căreia nervii pot fi lezați.
Cauzele și factorii de risc pentru nevralgia intercostală
Nevralgia intercostala poate fi cauzată de numeroase complicații sau afecțiuni de sănătate, însă după cum este menționat și mai sus, principala cauză este supunerea trunchiului la un efort mare sau intervenția chirurgicală la nivelul cutiei toracice, care poate afecta nervii din această zonă. În același timp, ca și alte cauze, nevralgia intercostala poate apărea datorită unei infecții sau inflamații la nivelul coastelor, traumatisme ale coastelor sau cutiei toracice, dar și tumorile maligne apărute în zona toracică și abdominală pot duce la comprimarea muschilor intercostali. Pe de altă parte, nevralgia intercostala poate să apară și ca un răspuns la un mușchi încordat sau în perioada graviditatii ca urmare a extensiei coastelor.
Alt factor de risc este reprezentat de activitățile sportive, care presupun viteză mare sau contact fizic cu un obiect sau cu o altă persoană.
Simptomele nevralgiei intercostale
Nevralgia intercostala are ca simptom principal durerea puternică la zona toracică. Aceasta se resimte ca un junghi, înțepătură sau spasm și poate fi localizat ca și o iradiere din spate în față, sau de-a lungul pieptului. De cele mai multe ori, poate avea o influență asupra respirației și apar dureri la strănutat, tușit sau chiar la râs.
Tratament medicamentos nevralgie intercostala:
Nevralgia intercostală, se tratează cu medicamente sub formă de pastile sau unguent, care au efect antiinflamator sau analgezic, pentru a ameliora durerile existente. Persoanele supraponderale care se confruntă cu nevralgii intercostale sunt sfătuiți să scadă în greutate. În cazul durerilor severe, medicul poate injecta un anestezic.
Tratament prin tehnici de masaj și kinetoterapie.
Se efectuează tehnici speciale de netezire pentru detensionare a fasciei si a fibrelor musculare care apasă pe nerv. Kinetoterapeutul alcătuiește un program de gimnastică personalizat care are ca și obiectiv detensionarea zonei dureroase.
Tratament chirurgical nevralgie intercostala:
În situațiile în care durerea persistă și afectează viața de zi cu zi, se poate apela la neurectomie intercostală sau nervul problematic poate fi extirpat (scos de la rădăcină).
Tratament prin radiofrecvență:
Folosirea unui stimulator intermitent de radiofrecvență, tratament care lezează nervul cu un curent care alternează între 40-60 Hz, timp de câteva minute.
Tratamente și terapii alternative nevralgie intercostala:
Schimbarea stilului de viață și implementarea acestor terapii în viața de zi cu zi, poate avea rezultate foarte bune în cazul nevralgiei intercostale, dar în același timp poate preveni acesta:
– Crioterapia sau terapia cu gheață
– Acupunctura
– Presopunctura
– Yoga