Tratament scolioza

Scolioza

Scolioza reprezintă o afecțiune care cauzează o deviație în plan frontal a coloanei vertebrale față de linia verticală normală. Aceasta poate fi însoțită de rotiri ale corpilor vertebrali de partea convexă, rotiri care antrenează și coastele, determinând o gibozitate de partea convexă.

Poziția vicioasă a coloanei vertebrale produce asimetrii ale umerilor și omoplatilor. Este vorba despre o atitudine scoliotică atunci când curburile se pot redresa ușor, sau scolioză adevarată atunci când s-au produs modificări la sistemul musculo-scheletal.

Tipuri de scolioză: 

În funcție de perioada de debut a bolii:

1. Scolioza infantilă – are ca debut intervalul de vârstă 0 – 3 ani. De obicei se manifestă printr-o curbură in zona dorsala a spatelui;
2. Scolioza juvenilă – apare la copiii de 4 – 10 ani și se manifesta printr-o curbura in zona dorsala a spatelui;
3. Scolioza adolescentului – apare la copiii între 10 și 18 ani, are predominanță feminină și evoluție benignă.

În funcție de etiologie (cauza apariției):

1.Scolioza nestructurată – este reductibilă și presupune curburi ale coloanei, fără rotație;

2. Scolioza tranzitorie – poate fi sciatică, isterică sau inflamatorie;
3. Scolioza structurată:

– idiopatică (nu se cunoaște exact cauza apariției sau există mai mulți factori care au dus la instalarea bolii: ~ 90% din totalul cazurilor de scolioză sunt idiopatice);

– congenitală (apare din cauza unui defect al coloanei vertebrale prezent la naștere);

– de origine neuromusculară (se dezvoltă secundar unui tip de boală neurologică sau musculară, cum este distrofia musculară sau paralizia cerebrală);

– din neurofibromatoza Recklinghausen sau din bolile mezenchimale.

În functie de modul de deformare al coloanei:

– cu o singură curbură, scolioza în forma literei ,,C”;

– cu două sau trei curburi, scolioza în forma literei ,,S”, în care curburile alternează de o parte și de alta a coloanei pentru a-și găsi echilibrul.

Cauzele scoliozei: în cele mai multe cazuri, motivele de schimbare a formei nu sunt cunoscute, dar în altele, paralizia cerebrală, distrofia musculară și spina bifidă sunt factori în dezvoltarea scoliozelor.

Alte cauze:

1. Condiții neuro-musculare – acestea afectează nervii și mușchii și includ paralizia cerebrală, poliomielita și distrofia musculară;
2. Scolioza congenitală (prezentă la naștere) – aceasta este rară și apare deoarece oasele din coloana vertebrală s-au dezvoltat anormal în timpul procesului de dezvoltare a fătului;
3. Genele specifice – cel puțin o genă se consideră a fi implicată în apariția și dezvoltarea scoliozei;
4. Lungimea picioarelor– dacă un picior este mai lung decât celalalt, persoana poate dezvolta scolioză;
5. Scolioza sindromică – scolioza se poate dezvolta ca parte a altei boli, incluzând neurofibromatoza și sindromul Marfan;
6. Osteoporoza – poate provoca scolioză secundară datorată degenerării osoase;
7. Postura nepotrivită, purtarea inadecvată a rucsacelor, tulburări ale țesutului conjunctiv și anumite leziuni.

Diagnosticul scoliozei: 

1. Examenul clinic: se urmărește poziția capului, rectitudinea coloanei, precum și simetria la nivelul: trunchiului, umerilor, omoplaților, taliei, șoldurilor, plica subfesiera și se realizează examinarea statică cu firul de plumb.

Principiul examinării cu ajutorul firului cu plumb: un fir textil de grosime mai mare, cu o mică greutate la un capăt se aplică la nivelul vertebrei C7 a pacientului aflat în ortostatism, și se lasă să cadă liber paralel cu spatele acestuia. În cazul existenței deviației scoliotice această examinare poate indica și dacă scolioza este echilibrată sau nu în funcție de poziția firului față de pliul interfesier.

Testul Adams pentru scolioză: pacientul este rugat să se aplece în față cu palmele împreunate. În cazul existenței scoliozei se remarcă asimetria musculaturii paravertebrale și apariția unui gibus (coaste de bizon) de partea convexității.

2. Examenul imagistic: oferă posibilitatea stadializării scoliozei și stabilirea prognosticului în vederea alegerii programului recuperator cel mai potrivit.

Examenul radiologic, cu ajutorul căruia s-au realizat mai multe tehnici de măsurare a unghiului deviației scoliotice, cele mai cunoscute fiind metoda lui Cobb-Lippmann și metoda lui Nash și Moe.

Tratamentul se stabilește în funcție de vârstă, de mărimea curburii scoliotice și de riscul accentuării acesteia.

Criteriile Stagnara pentru tratamentul scoliozei la copil:

– când curbura este mai mică de 25-30 de grade, se va efectua o evaluare periodică de către medic pentru a urmări progresia curburii: pentru cele evolutive la fiecare 4-6 luni, iar la cele lent evolutive o dată la 9 luni;

– când curbura este între 25-30 și 40 de grade, tratamentul prevede kinetoterapie și purtarea unui corset special (tratament ortopedic), care poate fi utilizat pentru a preveni accentuarea curburii pe perioada creșterii;

– când curbura este mai mare de 40 de grade corsetele nu mai sunt eficiente, iar intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare la curburile mai mari de 45-50 de grade. 

Obiectivele kinetoterapiei:

1. Corectarea și conștientizarea posturilor vicioase prin: posturări corective (coordonare și autocoordonare) ale coloanei vertebrale, umerilor și bazinului și posturări hipercorective cu caracter antalgic;
2. Menținerea și corectarea posturilor și aliniamentului corpului pe tot parcursul recuperării;
3. Combaterea dezechilibrelor musculo-ligamentare;
4. Dezvoltarea grupelor musculare necesare menținerii corecției, obținute prin exercițiile specifice de recuperare și a gimnasticii medicale;
5. Refacerea și creșterea treptată a mobilității articulare;
6. Tonifierea musculaturii paravertebrale care, în caz de scolioză dorsală are un tonus muscular diminuat;
7. Corectarea și menținerea tonusului muscular, prin exerciții și gimnastică medicală;
8. Creșterea forței și rezistenței la nivel lombo-sacrat;
9. Educarea și reeducarea conștientizată prin percepție a senzațiilor de echilibru, a orientării mișcărilor în spațiu, a senzației de verticalizare și de înclinare a corpului, senzația de mișcare rectilinie și de rotație, senzația de vizualizare și senzația de lateralitate;
10. Reantrenarea la efort prin creșterea treptată a forței și rezistenței la nivelul grupelor musculare: 

– exerciții în regim de „scurtare” aplicate la nivelul convexității, prin tonifierea musculaturii relaxate;

– exerciții în regim de „alungire” aplicate la nivelul convexității, prin relaxarea musculaturii contractate.